Zi: August 11, 2017

Portret

Publicat pe


din pletele ei picură soare
năprasnic şi blând
aproape de şoaptă
stând în echilibru pe un fir de iarbă
în ecoul ploii ce salută cerul în cercuri

topeşte pământul
sub guşa porumbeilor de piatră
ce stau cu gura deschisă
pe aleile întortocheate de arşiţa
norilor întorşi pe vatră

îmi lunecă în palmă
ca un sunet nescris
în cana cu sclipiri de timbre
aducându – mi viaţă la radăcină

ai muzici în ochi
până la tălpi
duios şi barbar
ca o mare verde în tulpină

( aştept să se mai întâmple ceva )

doamnă te rog nu pleca
încearcă şi mai amână !

David Ionel Romulus

summer-bsand-sea-5677