iarna

Iarna

Publicat pe Actualizat pe


Aş face portretul iernii doar din pacea ce învăluie pădurea .
David Ionel Romulus

Se agită îndelung pădurea în năvoduri cu ecouri
de parcă şi – ar trage o foaie albă de hârtie peste ea ,
nefiresc de curată , ademenind răsăritul şi apusul
din acelaşi punct fix .
Creşte ameninţând cerul , jefuind curcubee din tulpina
păsărilor de cursă lungă .
Într – un colţ o linie sălbatică de nor îngheţat cu florile în braţe
eliberează bucurii din orologiul unui astru agăţat de umbra unui munte .
Straşnică bucurie , straşnică frumuseţe a mai cuprins pădurea
în visul de dinaintea zilei de iarnă .

muzhchina-kurtka-zima-sneg-fonar

Sursa foto : GoodFon.su

Un fir de vânt

Publicat pe Actualizat pe


Firul de vânt pe aripa unei păsări respiră primăvară …
David Ionel Romulus

Un fir de vânt se târăşte cu mâinile în nedumeririle cotidiene ,
amuţit de cearcănele unui nor dezertor , născocind umbre ce defilează cu paşi rigizi şi metalici .
Parcă stă burduşit de fulgerele ce  au pierit astă vară .
Cu  un şold întors spre soare , cu părul umed de rouă ,
firul de vânt taie mareea în două spre un ţărm de cer albastru .
Îl devorează , îl ciupeşte de obraz ,
şoptind la urechea fiecărui fir de iarbă , aşa mai în zeflemea , că iarna ,
draga de ea , se clatină în van la fereastra vapoarelor de catifea .
Doar glasul lui se aude  strecurandu – se sub streşina în care picură cerul
privind la un clopoţel alb , naufragiat între zăbrelele unui gărduleţ îndrăgostit de o scară .
Deodată , se tencuieşte cerul .
Firul de vânt se spăla pe faţă cu norii , zâmbindu – mi cu ochii , a primăvară !

origami-zhuravli-llistya

Anotimp

Publicat pe Actualizat pe


Frumoasa mea , eşti anotimpul meu dintâi !
David Ionel Romulus

Nu mi – e ruşine să te iubesc fanatic
Alcătuiţi din două sunete cu aceeaşi denumire
Ca într – un ansamblu de culori gramatic ,
Iubito , eşti partitura gândurilor bune !

Desigur , anotimpurile toate
La tâmpla mea se întorc cu prima filă .
Din primăvara ta se aştern toate ,
Frumoasa mea , chip de copilă !

De fiecare dată e – ntâia oară ,
La fiecare pas ascult tăcut
Cum vara se transformă în fiară ,
Iubito , te iubesc ca la – nceput !

Prea bine mi – e pe flăcări roşii ,
În gingăşia frunzei verzi
Când toamna se înmulţesc bobocii ,
Iubito , cu ani vom troienii zăpezi !

Nu pot să uit lumina lunii
Modelată în ochii tăi
Sub o iarnă de petunii ,
Frumoasa mea , eşti anotimpul meu dintâi !

Nu mi – e ruşine să te iubesc fanatic 
Alcătuiţi din două sunete cu aceeaşi denumire
Ca într – un ansamblu de culori gramatic ,
Iubito , eşti partitura gândurilor bune !

run-esra-devushka-svoboda-beg

Anotimp cu iarba căruntă

Publicat pe Actualizat pe


Un clopot de rouă cu vocea de sticlă
poate să sfarme în valuri o mare adâncă .
David Ionel Romulus

Învăţ să fiu iarnă pe stânci de ceruri albastre ,
Învăţ să fiu marmura doinelor cu pleoape deschise ,
Învăţ să fiu anotimpul cu iarba căruntă ,
Învăţ să fiu iarna ce arde ca o ploaie măruntă .

Învăţ să fiu cerb ce paşte flori de urzică
Dintr – o fântână de piatră unde luna se culcă
Pe un clopot de rouă cu vocea de sticlă
După ce sfarmă în valuri o mare adâncă .

Învăţ să fiu iarna cu gust de baladă ,
Învăţ să fiu tren pe o rază de undă ,
Învăţ să fiu munte cu tunet şi cruce
Atunci când nu mai știe zăpada încotro să o apuce .

Învăţ metafora greierilor cu chip de meduze
În faguri de lut cu cercuri topaze ,
În pâlnia stelelor cu varf de lagune
În veşnic galop de frunze nebune .

Învăţ să fiu iarna cu guler de vară ,
Învăţ să fiu cântec prins la rever ,
Învăţ să fiu iarna cu corzi de chitară ,
Un punct cardinal cu fibră de fier .

tenebra.new.year2015 (290)

Vom fi miazănoapte lângă miazăzi…

Publicat pe Actualizat pe


Cu respiraţia tăiată mi – am trezit din tacere , cuvântul…
David Ionel Romulus

Se strâng nori de zgură , iarna se dă moartă ,
Frunzele se roagă , cuvintele se îneacă ,
Printre hoituri vii fără nici o soartă
Dorul meu de ducă strigă şi apoi pleacă .

În dreapta şi în stânga se minte şi se fură ,
Caractere în criză cu invidii nud ,
Când vuieşte marea plină de cenzură
Se mai trage o duşcă din pământul crud .

Am numărat cu ochii jalnica ocară
Prin ruine oarbe fără rădăcini ,
Presărând cu rime când urcam pe scară
Bunătatea lumii plină de lumini .

Şi tragica zăpadă uită ca să cadă
Din pereţi de cer mai rău ca la nebuni ,
Ai crede că se surpă  , parcă stăm pe coadă
La ţestoase verzi crescute în păduri .

Cu frigul strâns pe oase şi mantie amară ,
Chinuit în carne , otravit de gând ,
Îmi caut din nou iubita ascunsă în călimară
Pe un cal de mare cu galopul blând .

Încă o noapte albă am să stau la pândă
Te voi iubi de noapte , te voi iubi de zi ,
Cu mintea risipită adânc într – o secundă
Vom fi miazănoapte lângă miazăzi .

david ionel romulus 03

Să duci , să mori , să nu pui jos …

Publicat pe Actualizat pe


Un soare urcă în pomi , rece , obosit ,
Prin gări pustii , atât de nefiresc .
Şi gerul parcă – i ponosit
De gânduri negre ce – l hrănesc .

Şi mi – e frig , şi îngheţ de drag ,
Şi plâng , şi râd pe dinăuntru .
Îmi scutur umerii în prag
Şi – mi fac din râsete căpăstru .

Mă tem de gheaţă s – o ating ,
Mă tem de pleoapele zdrobite ,
De cerul nopţii când se sting
O stea şi un cer între cuvinte .

Cât ar fi frigul de frumos ,
Cât ar fi iarna de plăpândă
Să duci , să mori , să nu pui jos ,
Mirabila , iubire , blândă .

Şi cât mai aproape , în tăcere
Să – mi cânţi , să – mi dai să te citesc ,
Ascultă – mi stânca de durere ,
Să şti – fatal eu te iubesc !

david ionel romulus 02

Ecoul dimineţilor …

Publicat pe Actualizat pe


Surâsul tău încăleca uşor pe coama dealurilor
fără să – i pese de marmura rece a iernii ,
asediind tăcerea camerei
cu mult înaintea soarelui .
Alături , două rotunjimi ,
învins şi învingător deopotrivă
păşeau galeş în adâncul ochilor tăi .
Mă vedeam nespus de tânar sub acea acuarelă verde
unde cerul uitase cortina albă a dimineţii
peste pădurea de foc
ce ardea , tot mai blând ,
tot mai lent , până se prelungii
înfierbântată peste trupul tău …
Surâsul tău , ecoul dimineţilor ce te îmbracă
din cap până -n picioare ,
asemenea unei minuni dumnezeieşti .

david-ionel-romulus-58

Mi – e dor de poveste

Publicat pe Actualizat pe


E viu , e frumos, e plăcut , e pietate .
Magia pluteşte , Crăciunul , renaşte .
Arde candela , lerul soseşte ,
Mi – e dor de colindă , mi – e dor de poveste !

E tot , e vis , e viaţă , e sfânt .
Anul se naşte , copilul eu sunt .
Veşnic va fi , un gând va rămâne ,
Mi – e dor de mierea întinsă pe pâine !

E alb , e cer , e pur , e pământ .
Bunicii în mine de – aproape ei sunt
La bradul cu vise unde tresar ,
Mi – e dor de voi fără hotar !

E sărbătoare , e zăpadă , e ger , e sublim .
Bradul ne cheamă sub vâsc să iubim
Când ninge pe anii primiţi în dar ,
Mi – e dor de sărutul acela fugar !

E nou , e verde , e dulce , miroase ,
Beteala divină se cerne pe case .
Ţurţuri cu stele şoptesc în neştire ,
Mi – e dor de anii din amintire !Octavian Paler