Catargul


Catargul colorat cu vise înfloreşte pe ochiul crud al mării .
David Ionel Romulus

Ne – am prins catarg pe suflet , gigantic , cât o mare ,
al vieţii fără moarte ce – şi lasă în urmă un gând .
Din cremene şi rouă ne – am tipărit sub soare
un descântec de lumină , verde şi rotund .

Ne – am prins izvorul ierbii de vârful unei aripi ,
puterea unei pietre ce ne – a pătruns în os .
Ne hrănim din vânt , din păsări şi din greieri ,
din coardă de vioară , dintr – un nuc umbros .

Ne – am prins zăpezi pe umeri şi munţi de stele în şoapte ,
fiecare zi , ploi de flăcări vii .
Tulpini de anemone cu gust de mere coapte ,
buza unei note , puterea de a fi .

Ne – am prins înaltul şi adâncul , romburi şi pătrate ,
geometrii de vise , timpul care geme .
Imperii ce răsfaţă drumuri neumblate
ce  urcă încet spre lună atunci când cerul doarme .

Ne – am prins cuvinte nerostite şi sunet de corăbii ,
cuib de curcubee şi universul lor .
Leagăne de fluturi , iedere cu săbii ,
umbra unei sfere în caligrafia aştrilor ce mor .

Ne – am prins catarg pe suflet , gigantic , cât o mare ,
al vieţii fără moarte ce – şi lasă în urmă un gând .
Din cremene şi rouă ne – am tipărit sub soare
un descântec de lumină , verde şi rotund .

 

 

korablik-parus-serdce

Reclame

De vorbă cu primăvara ochilor tăi


… aştept primăvara cu fulgi târzii de flori de cireş
unde voi adormi înmugurit sub cămaşa ochilor tăi ;

însăşi livada se năpusteşte peste mine cu muzica
unei mări imprimate în ţârâitul greierilor ;

asediu de pace şi viu , prin pereţii căruia
oceanul verde muşca nervurile aştrilor lipiţi pe cer ;

în fiecare an mă trezesc în pădurea pletelor tale ,
în ritmul naturii ce pulsează tâmplele munţilor
când curge fantastic , soarele ;

gonesc prin noianul de stele , în naufragiul
curcubeului agăţat de genele ancorate de vuietul unei amiezi ;

acolo , stau ancorat în pulsul ascuns al naturii ,
exilat într – un fluviu ce izvoreşte dintr – o fântână – vie ;

lasă – ţi , iubito , primăvara  să se năpustească peste mine !

09bd67b9161d8fe85c11be926b061d89

Natura râde în cămaşa ta


Din ochii tăi se îmbracă iarba
Când munţii au trup de zăpadă ,
Se macină , auzindu – i cum se miră :
de unde atâta verde de baladă ?

Brăzdat de nori curtaţi de undă
Ca un crin într – o pădure ,
Sub catarg de lună blândă ,
Iubito , cer senin la tâmple sure .

Şi păsările vor la stele ,
Şi noaptea vrea o zi senină ,
Te simt adânc înfiptă în piele ,
Priveşte , din umbra ta iese lumină .

Iubito , îmi eşti ţărmure de mare
Cu valuri şi alge pe buze ,
Un colosseum de culoare
Sub cearceaful meu de frunze .

În stânga şi în dreapta noastră
Ca un arcuş de plete roşii ,
Natura râde în cămaşă
Şi nu mai vrea să cadă morţii .

Din ochii tăi se îmbracă iarba
Când munţii au trup de zăpadă ,
Se macină , auzindu – i cum se miră :
de unde atâta verde de baladă ?11happy-girl-in-the-grass-28859-1680x1050

Ce frumos ar fi


Hai , iubito , să fugim desculţi
Ca doi vulturi  încălziţi de soare ,
Unde se întâlnesc cerul şi doi munţi ,
In ochii tăi , iubito , în verdele din mare .

Doar atât , noi doi , îmbrăcaţi de bal
Să părem nebuni pe o rază călătoare ,
Legănaţi pe cal în goana unui val
Când se întoarce ziua pe o stea din  carul mare .

Apoi , la glezna ta şi a florilor prea pure
Să citim din palma vântului de vară ,
Mângâiaţi de nori printre atâtea fiare
Să – ţi aduc şi luna ce pâlpâie de seară .

Ce frumos ar fi când ciocnesc în vii
Cu pahare pline zorii şi pământul ,
Să urlăm de dor pe aripi de cocori ,
Doamne , nu ne lua prezentul !

Gabriel Garcia Marquez

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: