zapada
Încă o zi
gonesc corăbii prin ierburile surde
cu părul prins în ciuturi
într – o tulpină de apus
am gâtul ţeapăn de nevăzute riduri
lângă un fir de iarbă
ce marea la compus
în paradisul mării catargul lui îmi cântă
muşcând din carnea unei fiare
zăpezi de vişine coapte
între două vârste a aceleiaşi clipe
lângă o lună de papaya ce mă ascultă în şoapte
simt timpul cum foşneşte prin mine
în iarba cu gene pătrate
când ziua – abia se adună
şi ploaie cu viori colorate
ce bine de mine
ce bine că eşti
David Ionel Romulus
Sursa foto : GoodFon.su
Iarna
Aş face portretul iernii doar din pacea ce învăluie pădurea .
David Ionel Romulus
Se agită îndelung pădurea în năvoduri cu ecouri
de parcă şi – ar trage o foaie albă de hârtie peste ea ,
nefiresc de curată , ademenind răsăritul şi apusul
din acelaşi punct fix .
Creşte ameninţând cerul , jefuind curcubee din tulpina
păsărilor de cursă lungă .
Într – un colţ o linie sălbatică de nor îngheţat cu florile în braţe
eliberează bucurii din orologiul unui astru agăţat de umbra unui munte .
Straşnică bucurie , straşnică frumuseţe a mai cuprins pădurea
în visul de dinaintea zilei de iarnă .
Sursa foto : GoodFon.su
Amănunte rostite – VI
Te – am visat , Copilărie , îmbrăţişând pata albă – a unui gând !
David Ionel Romulus
Stăteam ghemuit , ca un copil cu câteva seminţe în buzunar
şi praştia în mâna dreaptă salutându – te de la fereastră .
Îţi făceam cu mâna din cealaltă parte a pământului
înlocuind păsările cu caligrafia ultimilor stele , în complicitate cu viaţa .
Te – am visat în zăpadă , răsărit şi apus , în frăgezimea ierbii şi cu faţa în pluş .
Cum mă priveşti dintr – un curcubeu de poveste , a copilăriei tulpină .
Dumnezeieşte !
Anotimp
Frumoasa mea , eşti anotimpul meu dintâi !
David Ionel Romulus
Nu mi – e ruşine să te iubesc fanatic
Alcătuiţi din două sunete cu aceeaşi denumire
Ca într – un ansamblu de culori gramatic ,
Iubito , eşti partitura gândurilor bune !
Desigur , anotimpurile toate
La tâmpla mea se întorc cu prima filă .
Din primăvara ta se aştern toate ,
Frumoasa mea , chip de copilă !
De fiecare dată e – ntâia oară ,
La fiecare pas ascult tăcut
Cum vara se transformă în fiară ,
Iubito , te iubesc ca la – nceput !
Prea bine mi – e pe flăcări roşii ,
În gingăşia frunzei verzi
Când toamna se înmulţesc bobocii ,
Iubito , cu ani vom troienii zăpezi !
Nu pot să uit lumina lunii
Modelată în ochii tăi
Sub o iarnă de petunii ,
Frumoasa mea , eşti anotimpul meu dintâi !
Nu mi – e ruşine să te iubesc fanatic
Alcătuiţi din două sunete cu aceeaşi denumire
Ca într – un ansamblu de culori gramatic ,
Iubito , eşti partitura gândurilor bune !
Anotimp cu iarba căruntă
Un clopot de rouă cu vocea de sticlă
poate să sfarme în valuri o mare adâncă .
David Ionel Romulus
Învăţ să fiu iarnă pe stânci de ceruri albastre ,
Învăţ să fiu marmura doinelor cu pleoape deschise ,
Învăţ să fiu anotimpul cu iarba căruntă ,
Învăţ să fiu iarna ce arde ca o ploaie măruntă .
Învăţ să fiu cerb ce paşte flori de urzică
Dintr – o fântână de piatră unde luna se culcă
Pe un clopot de rouă cu vocea de sticlă
După ce sfarmă în valuri o mare adâncă .
Învăţ să fiu iarna cu gust de baladă ,
Învăţ să fiu tren pe o rază de undă ,
Învăţ să fiu munte cu tunet şi cruce
Atunci când nu mai știe zăpada încotro să o apuce .
Învăţ metafora greierilor cu chip de meduze
În faguri de lut cu cercuri topaze ,
În pâlnia stelelor cu varf de lagune
În veşnic galop de frunze nebune .
Învăţ să fiu iarna cu guler de vară ,
Învăţ să fiu cântec prins la rever ,
Învăţ să fiu iarna cu corzi de chitară ,
Un punct cardinal cu fibră de fier .
Momentul suprem
Când norii se leagă prin frăţie de cruce ,
Când limbile ceţii se pierd în pădurea de străzi ,
Stau călare , iubito , pe coama ce duce
În ploaia de vară cu ace de brazi .
Probabil păstrezi anii în uniforma de şcoală
Ce cresc zile cu verde – deschis ,
Lenţi în mişcări şi flăcări de smoală
Ca o livadă plină cu flori de cais .
Tu – mi prinzi vântul ce- mi urcă pe frunte ,
Prin pieţe alergi în strai de cuvânt ,
Fior sunt cu textul pe buze
Şi micul Brâncuşi cu tălpi de pământ .
Suntem doi arbori , posibil alpini .
Pendule de basm , lemn pentru punţi .
Stele polare în car de giganţi ,
Iubito , şi poarta mirilor pe la nunţi.
Iubirea noastră va cerne zăpezi
Şi lege votată în parlament ,
Vom fi ştire mondenă pentru burghezi
Şi anotimpul iubirii pentru prezent .
Aceasta e povestea când fulgii dorm treji
Şi iubirea ce învinge orice blestem ,
Pâinea citită cu vorbe întregi ,
Iubito , eşti momentul suprem !
Natura râde în cămaşa ta
Din ochii tăi se îmbracă iarba
Când munţii au trup de zăpadă ,
Se macină , auzindu – i cum se miră :
de unde atâta verde de baladă ?
Brăzdat de nori curtaţi de undă
Ca un crin într – o pădure ,
Sub catarg de lună blândă ,
Iubito , cer senin la tâmple sure .
Şi păsările vor la stele ,
Şi noaptea vrea o zi senină ,
Te simt adânc înfiptă în piele ,
Priveşte , din umbra ta iese lumină .
Iubito , îmi eşti ţărmure de mare
Cu valuri şi alge pe buze ,
Un colosseum de culoare
Sub cearceaful meu de frunze .
În stânga şi în dreapta noastră
Ca un arcuş de plete roşii ,
Natura râde în cămaşă
Şi nu mai vrea să cadă morţii .
Din ochii tăi se îmbracă iarba
Când munţii au trup de zăpadă ,
Se macină , auzindu – i cum se miră :
de unde atâta verde de baladă ?
Vom fi miazănoapte lângă miazăzi…
Cu respiraţia tăiată mi – am trezit din tacere , cuvântul…
David Ionel Romulus
Se strâng nori de zgură , iarna se dă moartă ,
Frunzele se roagă , cuvintele se îneacă ,
Printre hoituri vii fără nici o soartă
Dorul meu de ducă strigă şi apoi pleacă .
În dreapta şi în stânga se minte şi se fură ,
Caractere în criză cu invidii nud ,
Când vuieşte marea plină de cenzură
Se mai trage o duşcă din pământul crud .
Am numărat cu ochii jalnica ocară
Prin ruine oarbe fără rădăcini ,
Presărând cu rime când urcam pe scară
Bunătatea lumii plină de lumini .
Şi tragica zăpadă uită ca să cadă
Din pereţi de cer mai rău ca la nebuni ,
Ai crede că se surpă , parcă stăm pe coadă
La ţestoase verzi crescute în păduri .
Cu frigul strâns pe oase şi mantie amară ,
Chinuit în carne , otravit de gând ,
Îmi caut din nou iubita ascunsă în călimară
Pe un cal de mare cu galopul blând .
Încă o noapte albă am să stau la pândă
Te voi iubi de noapte , te voi iubi de zi ,
Cu mintea risipită adânc într – o secundă
Vom fi miazănoapte lângă miazăzi .
