Între o plecare și-o venire

Ascult cum ninge în gara cu bilete vechi,
Ce au destinații care încă mai există,
Unde un tren îmi fredonează în urechi
Un șlagăr ce prin timp încă rezistă.

Stau rezemat de-un ceas ce cară timp,
Așezându-i umbrele pe-o șină,
Încerc să-i dau clipele la schimb,
Iar el să le călăuzească spre lumină.

Vagoanele sunt pline cu povești,
Mecanicul are-un zâmbet în privire,
Căci pe peron sosesc atâtea vești
Și dintr-un marfar se descarcă amintire.

Se-aude-un fluier lung, ca un suspin,
Iar noaptea se pierde în neștire,
Sunt un călător cu sufletul deplin,
Prins între o plecare și-o venire.

Dar gura nopții tace, s-a închis,
Sunt singur sub o lampă de aramă,
Trăind acest fragment târziu de vis
În care umbra ceasului mă cheamă.

Iar când lumina serii va scădea,
Și pașii mei se vor pierde-n dimineață
Voi ști că trenul e însăși viața mea,
Iar tu, iubito, șlagărul… pe viață.